Palatul Victoria

De la Romania in imagini
Salt la: navigare, căutare

Palatul-victoria.jpg


Descrierea imaginii

Imaginea frontală a Palatului Victoria prezintă o clădire masivă, dreptunghiulară, simplă ca stil arhitectural.

Nivelul superior, mai scund, este despărțit de bază printr-un balcon alungit pe toată marginea clădirii.

Partea din față a palatului încadrează intrările și ferestrele prin arcade din piatră, despărțite de ziduri lungi și înguste, redate prin linii verticale, paralele și îngroșate.


Date istorice

Palatul Victoria este sediul Guvernului României, fiind așezat în Sectorul 1 din București. A fost construit între 1937 și 1944, inițial dorindu-se să fie noul sediu al Ministerului de Externe. Suprafața totală a clădirii este 26.000 metri pătrați, fiind, conform Enciclopediei României, “concepută pe un plan simetric, rectangular, pe mai multe nivele” [Bibliografie 1]. Cel care a proiectat construcția a fost Duliu Marcu (1885-1966), care absolvise atât cursurile Școlii Superioare de Arhitectură din București, cât și pe cele ale Ecole de Beaux-Arts din Paris. Din cauza distrugerilor provocate de bombardamentele aliaților din cursul anului 1944, au fost necesare reparații la clădire, lucrările terminându-se de fapt doar în 1952 [Bibliografie 2].

La momentul construirii pentru acoperirea fațadelor a fost folosită celebra marmură de Carrara, dar la care s-a renunțat în partea din față. Se pare că înainte ca bombardamentele din 1944 să afecteze clădirea ar fi existat două panouri decorative sculptate în marmură, dar acestea au fost distruse, ceea ce a și dus la refacerea părții din față [Bibliografie 3]. Palatul Victoria a devenit sediul guvernului după revoluția din 1989, până atunci fiind după cum fusese proiectat inițial, adăpostul Ministerului de Externe [Bibliografie 4].

Bibliografie

1. Raluca Dobra, “Palatul Victoria”, accesibil online la adresa http://merg.in/de-vizitat/monumente/palatul-victoria-227.html [3 decembrie 2018].

2. ***, Istoricul clădirii, http://gov.ro/ro/guvernul/palatul-victoria/istoricul-cladirii [3 decembrie 2018].

3. Melania Stoica, “Marile secrete din interiorul Palatului Victoria! Care este adevăratul motiv pentru care politicienii actuali se luptă să-i treacă pragul şi să pună stăpânire pe el”, în Evenimentul Zilei, 19 decembrie 2016, accesibil online la adresa https://evz.ro/palatul-victoria-fotografii-interior.html [3 decembrie 2018].

4. ***, Secrete din clădirea Guvernului, in Digi24, 3 ianuarie 2016, accesibil online la adresa https://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/secrete-din-cladirea-guvernului-491656 [3 decembrie 2018].


Descarcă imaginea