Armata română în Al Doilea Război Mondial

De la Romania in imagini
Salt la: navigare, căutare

Armata Romana WII.png


Descrierea imaginii

Imaginea îl prezintă din profil pe mareșalul Ion Antonescu, observând printr-un periscop, dintr-un tranșeu, frontul de război, alături de un alt ofițer.

Periscopul era folosit în tranșeele sau șanțurile săpate pe front, ca dispozitiv de spionaj al liniei inamice, și este format dintr-un tub metalic cu lunetă și oglinzi, redat plin în relief.

Mareșalul este îmbrăcat în uniformă militară, cu sacou evidențiat prin textură ondulată și cravată.

Ofițerul din spate, marginea dreaptă, poartă pe cap o cască militară de protecție reprezentată prin textură de linii oblice și paralele, iar costumul militar, prins cu centură în talie, este redat prin textură de plus-uri aglomerate.

În marginea de jos se află pământul în care a fost săpat tranșeul și este evidențiat printr-un dreptunghi texturat cu pătrate mici și îngroșate.

Date istorice

Armata Română a luptat în cel de-al doilea război mondial atât pe Frontul de Est împotriva Uniunii Sovietice alături de puterile Axei Berlin-Roma-Tokyo, cât și pe Frontul de Vest împotriva Germaniei naziste alături de Națiunile Unite. Într-o primă fază, Armata Română condusă de generalul Ion Antonescu s-a angajat în operațiunea München la data de 22 iunie 1941 cu două armate a câte șase divizii de infanterie, cu o divizie de blindate și cu aviația militară care număra 672 de avioane. A participat alături de Germania, Italia și Ungaria la campania URSS, având drept obiectiv declarat refacerea integrității teritoriale prin eliberarea și recucerirea Basarabiei și a Nordului Bucovinei anexate de sovietici în vara anului precedent [Bibliografie 1].

Odată acest obiectiv atins după numai 33 de zile, Armata Română a continuat războiul alături de cea germană în afara frontierelor sale dincolo de râul Nistru fără a avea semnat un tratat de alianță militară cu Germania. În opinia autorităților militare, continuarea implicării armatei ar fi fost determinată de exigențele războiului de coaliție și de necesitatea de a consolida pozițiile obținute până la acel moment pe Frontul de Est. România a luptat alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice vreme de peste trei ani până la 23 august 1944 când, pe fondul străpungerii frontului germano-român din Moldova de către Armata Roșie și al iminenței invaziei sovietice, mareșalul Ion Antonescu a fost destituit și arestat, iar România a trecut de partea Națiunilor Unite. În această etapă, între 22 iunie 1941 și 23 august 1944, Armata Română a pierdut un număr de 624.740 de militari. Dată fiind natura raporturilor politico-militare cu Germania, care și-a impus de la bun început punctele de vedere în majoritatea chestiunilor de importanță strategică și operativă, în această perioadă Marele Stat Major al Armatei Române nu a putut să-și conducă efectiv trupele în operațiunile militare la care a participat.

În a doua fază a războiului, cuprinsă între 23 august 1944 și 9 mai 1945, Armata Română a luptat pe Frontul de Vest alături de Armata Roșie, contribuind la efortul de război antifascist cu un număr de 16 divizii, superior celui stabilit prin Convenția de armistițiu cu Națiunile Unite semnată la 12 septembrie 1944 [Bibliografie 2]. Armata Română a contribuit la eliberarea Transilvaniei de Nord, a Ungariei, Cehoslovaciei și a unor părți din Austria, angajând în luptă un efectiv de peste 560.000 de militari, dintre care a pierdut 169.822. La data de 9 mai 1945 când cel de-al doilea război mondial s-a încheiat oficial, Armata Română se găsea în apropiere de Praga și în Estul Austriei [Bibliografie 3]. În pofida acestui efort de luptă împotriva hitlerismului, efort desfășurat mult în afara frontierelor istorice ale României de la vest de Tisa, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din 1946 României nu i s-a acordat statutul de cobeligeranță [Bibliografie 4]. Situația de la finalul celui de-al doilea război mondial a diferit în mod fundamental în raport cu cea de la încheierea primului, când România s-a aflat în tabăra învingătorilor, în condițiile în care în anul 1945 România era nu doar o țară învinsă ci și una amputată teritorial și aflată sub ocupație sovietică, ceilalți aliați, Marea Britanie și SUA, având mai mult rolul de observatori în regiune.

În 1945-1946 situația internațională a țării a fost una extrem de dificilă și de fragilă, ea încetând a mai fi un actor capabil să-și susțină o agendă proprie în Europa Centrală și Răsăriteană, ci unul dintre subiecții jocului de interese dintre marile puteri care au câștigat războiul, puteri aflate ele însele în raporturi adverse [Bibliografie 5].

Bibliografie

1. Istoria României, vol. IX, București, Ed. Enciclopedică, 2008, p. 373.

2. Keith Hitchins, România, 1866-1947, București, Ed. Humanitas, ed. a II-a, 2013, p. 573.

3. Irina Andreea Cristea, „Participarea României la cel de-al doilea război mondial”, disponibil online la adresa: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/09/documentar-participarea-romaniei-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-10-14-42 [21.11.2018].

4. Manuel Stănescu, „Antonescu: «Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!»”, în Historia, articol disponibil online la adresa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/antonescu-ostasi-va-ordon-treceti-prutul-video [05.12.2018].

5. Marcela Sălăgean, „Statutul României în cadrul «păcii» de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial”, în Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca, tom LVI, 2017, pp. 360-361.

Descarcă imaginea

http://imaginitactile.ro/index.php/Fi%C8%99ier:Armata_Romana_WII.png